Fostul selecţioner al Angliei, Sir Bobby Robson, a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de 76 de ani, ca urmare a unei lungi suferinţe provocate de un cancer pulmonar, informează BBC. Robson a pregătit ultima dată pe Newcastle United, iar din 2004, din cauza bolii de care suferea, acesta s-a retras din activitate.
Fost internaţional englez la sfârşitul anilor '50, începutul anilor '60, Sir Bobby Robson a bifat 20 de selecţii în reprezentativa Albionului, pe banca căreia a stat la Cupa Mondială din…
Manchester City a anunţat că s-a înţeles cu internaţionalul argentinian Carlos Tevez, căruia i-a oferit un angajament valabil până în 2014.. Atacantul în vârstă de 25 de ani a evoluat în ultimele două sezoane sub formă de împrumut la Manchester United, iar în această vară a devenit jucător liber de contract.
Totuşi, City a plătit o sumă pe care nu a dorit să o facă publică impresarului fotbalistului sud-american, Kia Joorabchian, cel care deţinea drepturile sportive ale…
Michael Owen, în vârstă de 29 de ani, a semnat un contract valabil două sezoane cu campioana din Premier League, Manchester United.
"Tocmai când am început să analizez unele oferte, a venit, parcă de nicăieri, telefonul de la Sir Alex. Mi-a propus să luăm micul dejun împreună şi mi-a spus că vrea să mă aducă la United. Am acceptat propunearea sa fără să stau pe gânduri. Pot să mă consider un norocos, deoarece îi ştiu pe mulţi dintre noii mei colegi", a afirmat fostul…
Oficialii lui FC Liverpool şi reprezentanţii lui Portsmouth au ajuns, luni seară, la un consens în privinţa transferului internaţionalului englez Glen Johnson la formaţia de pe Anfield Road contra sumei de aproximativ 20 de milioane de euro, informează The Telegraph.
Gruparea antrenată de Rafael Benitez s-a luptat pentru semnătura apărătorului în vârstă de 24 de ani cu Chelsea şi Manchester City. Potrivit publicaţiilor britanice, tranzacţia îi va costa pe cei de la Liverpool în jur de 20 de…
Oficialii lui West Ham United se află în tratative cu reprezentanţii lui Internazionale Milano pentru a obţine semnăturile mijlocaşilor Luis Jimenez şi Amantino Mancini, ambii jucătorii fiind doriţi de managerul italian al grupării londoneze, Gianfranco Zola.
Directorul executiv al echipei de pe Upton Park, Scott Duxbury, s-a aflat zilele trecute la Milano pentru a pune la punct termenii tranzacţiei. Potrivit publicaţiilor sportive britanice, West Ham intenţionează să-i împrumute pe cei doi jucătorii pentru…
Didier Drogba a fost sancţionat cu patru etape de suspendare în competiţiile europene din cauza comportamentului pe care l-a avut faţă de centralul Tom Henning Ovrebo, la finalul jocului cu FC Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor, informează AFP. De asemenea, un alt jucător al grupării britanice, Jose Bosingwa, a primit din partea Comisiei de Disciplină a UEFA trei etape de suspendare din motive similare, iar clubul londonez a fost amendat cu 10.0000 de euro.
După confruntarea cu FC Barcelona din returul penultimului…
Compania deţinută de americanii Tom Hicks şi George Gillett, proprietara clubului Liverpool, a avut pierderi de 42,6 milioane de lire sterline anul trecut. Firma are şi datorii în valoare de 350 de milioane de lire sterline, iar acestea trebuie plătite până la 24 iulie. Liverpool a înregistrat anul trecut un profit de 10,2 milioane de lire sterline, dar este în pierdere după ce a achitat 36,5 milioane.
"În cazul în care proprietarii nu fac rost de mai mulţi fani, clubul se îndreaptă spre…
Manchester United a găsit un nou sponsor pentru a înlocui AIG, care anunţase că nu mai reînnoieşte contractul la sfârşitul sezonului 2009-2010: pe tricourile “diavolilor roşii” va figura de anul viitor firma americană AON Corporation, tot o firmă de asigurări. Termenii acestui nou contract de parteneriat nu au fost dezvăluiţi, dar conducătorii clubului englez de fotbal şi-au etalat încrederea că viitorul contract va fi mai interesant decât cel de care dispun în prezent. MU a…
Mijlocaşul german Michael Ballack şi-a prelungit cu un an contractul cu clubul englez Chelsea Londra, au anunţat jucătorul şi responsabilii clubului englez.Ballack, al cărui contract era la final, va juca şi în sezonul viitor la câştigătoarea Cupei Angliei.“Sunt foarte bucuros să rămân un an în plus la Chelsea, pentru că îmi doream să joc la Londra cel puţin până la Cupa Mondială din 2010. Noi am încheiat sezonul în trombă şi suntem nerăbdători să continuăm în…
Echipa engleză FC Liverpool oferă suma de 7 milioane euro clubului brazilian Cruzeiro în schimbul atacantului Kleber, a confirmat jucătorul brazilian, într-un interviu acordat unui post de televiziune din ţara sa, informează agenţia EFE. Kleber, care a marcat în acest sezon 19 goluri în 21 de meciuri disputate, a declarat că doreşte să rămână la echipa din Belo Horizonte, pentru a câştiga campionatul Braziliei, însă recunoaşte că echipa sa trebuie să vândă pentru a face rost de…
00:01
17:36
Lupescu: "Imi pare rău pentru Mircea Lucescu, însă suntem români şi ne bucurăm pentru Timişoara"
17:25
17:22
17:13
00:43
00:32
00:29
Cristian Dulca: "în România, Omonia s-ar clasa în primele 6-7 locuri"
00:27
Dumitru Dragomir: "Sabău este un om de o seriozitate extraordinară, un meseriaş formidabil"
00:18