Mitea: "Tot în străinătate eşti respectat cu adevărat"
Mijlocaşul lui Dinamo, Nicolae Mitea, a declarat, miercuri, agenţiei NewsIn, că oficialii clubului i-au transmis că a fost pus pe lista de transferuri, dar el va depune memoriu să devină jucător liber, deoarece nu a mai fost plătit de trei luni şi jumătate.
"Domnul Dănilescu mi-a comunicat că sunt pe lista de transferuri. În zilele următoare voi depune memoriu pentru a deveni jucător liber, dar şi pentru a-mi recupera banii, pentru că nu am mai fost plătit de trei luni şi jumătate. Sunt dezamăgit de cum s-au comportat cu mine. Când am revenit, am crezut că s-a schimbat ceva în România, însă m-am înşelat. Tot în străinătate eşti respectat cu adevărat", a spus Mitea.
Fotbalistul a mai afirmat că nu înţelege de ce a fost achiziţionat în vara trecută: "Salariul meu a fost de 300.000 de euro, şi nu de 400.000, aşa cum s-a vehiculat. Eu m-am întors la Dinamo pe oferta lor, pentru că dacă era după mine, le ceream mai mult, mai ales că am venit ca jucător liber. Nu înţeleg de ce m-au mai luat, dacă nu m-au băgat în teren. E un reproş pentru toată lumea, nu numai pentru antrenor. Am avut şi mult ghinion cu accidentările, dar m-am accidentat deoarece nu aveam meciuri în picioare. Acum s-a pierdut titlul şi se gasesc vinovaţi, pentru că dacă era altfel, nu mai era niciun scandal. Îi cred şi pe acţionari că sunt supăraţi, pentru că au investit foarte mulţi bani, dar nu e corect cum au procedat cu mine".
















Comentarii : 0