Miliardarul Hopp se implică serios
Miliardarul Dietmar Hopp, mecena clubului german de fotbal din Hoffenheim, surpriza sezonului în Campionatul Germaniei, promite o sumă consacrată recrutărilor de peste 10 milioane de euro în perioada de transferări dintre sezoane, declaraţia fiind făcută în cadrul unui interviu acordat magazinului Sport Bild. “Nu există un plafon fix. În general, 10 milioane de euro, aceasta înseamnă bani mulţi”, a spus Hopp, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Germania, care a invedstit deja 175 milioane de euro de la preluarea grupării dintr-un orăşel de 3.200 de locuitori.
Pentru primul sezon în prima ligă, Hoffenheim a surprins în primul rând marile echipe, încheind turul pe primul, după care a avut 4 luni catastrofale în 2009, cu o serie de 12 meciuri fără victorie.
De asemenea, omul de afaceri promite să rămână fidel clubului din sud-vestul Germaniei: “Nu am susţinut pe 1899 Hoffenheim pentru a mă retrage acum. Acest club va supravieţui mult timp după mine şi trebuie să se instaleze pe termen lung în Bundesliga”, a subliniat el.Printre jucătorii vizaţi de Hoffenheim figurează mijlocaşul brazilian al echipei Botafogo Maicosuel, 22 de ani. Managerul clubului s-a deplasat în Brazilia pentru a încerca să încheie afacerea rapid, în jurul a 4,5 milioane de euro.Cu o etapă înainte de încheierea campionatului, Hoffenheim se află pe locul 7, disputând ultimul joc la Schalke 04, care ar putea să o depăşească în caz de înfrângere. Cele două formaţii nu au oricum nici o speranţă de calificare pentru Europa League, noua denumire a Cupei UEFA.
















Comentarii : 0